Scrisoare deschisă către cancer

”Dragă” cancerule,

     De câteva zile, ţinând cont că suntem în perioada sărbătorilor de iarnă şi toţi copiii îi scriu Moşului m-am tot gândit să iţi scriu şi eu ţie o scrisoare, nu ca să îţi cer ceva, Doamne Fereşte (tu oricum faci numai cadouri urâte, ca tine), ci ca să iţi spun părerea mea despre tine şi să ştii şi tu cum mi-ai schimbat viaţa, ce ai adus nou în fiecare zi a vieţii mele. Aş vrea să îţi fac o caracterizare, pe scurt, că-s multe lucruri de scris despre tine, ai o istorie bogata care nu se va sfârşi niciodată.

     În primul rând, cu toate că eşti o forţă a răului eşti pe deasupra si plin de noroc şi când spun asta mă refer la lumea în care trăim. Pe zi ce trece oamenii sunt tot mai trişti, mai împovăraţi de grijile zilnice, de stres, de probleme, de depresii sub diferite forme, de neajunsuri, natura nu mai este nici ea tocmai o oază de sănătate (asta bineînţeles că din cauza noastră, a oamenilor, care ne-am tot bătut joc de ea, huh a venit şi rândul ei să se ”răzbune”), mâncăm haotic, ne alimentăm trupul zi de zi cu cele mai mari mizerii, E-urile apar ca ciupercile după ploaie şi toate acestea te ajută să-ţi freci nestingherit mâinile de bucurie că ne poţi intra pe sub ”piele” din ce în ce mai uşor.

     E lesne de înţeles că era în care trăim e mediul tău preferat, nici nu visai vreodata ca totul va fi atât de uşor. Ştim cu toţii că doar din cauza emoţiilor negative pe care le purtăm cu noi clipă de clipă tu poţi să te instalezi cu uşurinţă în trupurile şi sufletele noastre. Frica, neliniştea, stresul, ignoranţa faţă de propria persoană, neiertarea, nemulţumirea faţă de apropiaţi, dorinţa de a controla pe toată lumea, teama fiecăruia de a fi natural, regretul faţă de trecut şi multe altele sunt dătătoare de ”viaţă” pentru tine. Aşa cum oamenii se nasc datorită iubirii ce şi-o poartă unul altuia aşa tu te naşti datorită emoţiilor noastre negative care lasă urme adânci în sufletul fiecăruia. Când omul face cancer de cele mai multe ori este un strigăt de ajutor al sufletului către minte şi trup, oare cât să mai îndure şi bietul suflet, chiar dacă nu îl vedem sau nu îl putem atinge niciodată el este acolo şi nu poate lupta la nesfârşit, greşeşte ca oricine, după care clachează şi astfel apari tu cancerule.

     Pentru mine tu eşti doar un golan pervers care s-a abătut asupra mea fără ca eu nici măcar să banuiesc, un ”musafir” nepoftit ce ai intrat în trupul meu fără ca măcar să ciocăni la uşă. Nu voi ştii niciodată de cât timp am dormit împreună fără ca eu să am habar, doar tu ştii asta. Te-am primit în trupul meu şi nu te-ai multumit cu atât, tocmai de aceea eşti un pervers, m-ai făcut să-mi văd de ale mele, iar tu săpai şi săpai şi lucrai la marele tău proiect: să mă pui la pământ. Ai foarte mare talent la treaba asta, ţi-ai pus în aplicare planul în cel mai discret mod posibil, cu o viteză fantastică, de am fi fost şi noi oamenii la fel de ”serioşi” şi ”plini de ambiţie” ca tine am fi ajuns departe. Nu ai dat de bănuit nicio secundă cum că ai fi acolo, semne foarte discrete doar, care ca orice om aşteptam să treacă de la sine (mare greşeală). Într-un final ai câştigat lupta şi ai reuşit fără scrupule să mă pui la pământ, zâmbind. Am aflat de tine când deja erai pe cale să câştigi războiul, erai deja de gradul 3, ceea ce înseamnă că cu toate că tu ai fost destul de şiret şi eu am fost tare puternic, puteai să mă dobori mai devreme. Îmi amintesc perfect ziua aceea, era 14 aprilie 2016,  tocmai ce ieşisem din spital după câteva zile în care tu mă trimisesei să îţi anunţi victoria, aveam nevoie de fier, aveam nevoie de sânge şi nici măcar nu am ştiut că tu eşti vinovatul. Tot în acestă zi urma să sun să aflu rezultatul biopsiei, nu m-am aşteptat nici măcar o secundă să am cancer, dar nu eram eu cel care putea să hotărasca asta, convieţuiam de luni bune. Am sunat, am aflat că am cancer şi din secunda doi am ales să ne luptăm ca nişte bărbaţi, nu m-am speriat, nu am început să plâng, nu ţi-am dat nicio secundă de satisfacţie. Tu oricum nu meriţi nimic, golanule !

      Urma o luptă de care pe care. N-am stat nicio clipă pe gânduri şi am trecut la fapte, timpul nu îmi era tocmai un aliat. Am luat decizia că nu trebuie să mă umplu de tristeţe, să-mi pun întrebări, să privesc în trecut, tot ce aveam de făcut era să trec la acţiune. Zis şi făcut . Pe 09.05.2016 a urmat operaţia, a durut tare, m-am târât prin spital, am trăit cele mai crunte momente de suferinţă fizică din viaţa mea. Dar, ce crezi, nu m-am gândit nicio secundă că mă poţi dovedi, ţi-am demonstrat că a venit şi timpul ”răzbunării”, să iţi arăt că pot şi eu să lupt, că am şi eu armele mele: speranţa, bucuria vieţii, deminitatea, puterea de luptă, sprijinul celorlalţi care a contat foarte mult, toate aceste lucruri mi-au dat puteri nebănuite despre care nu am crezut vreodată că mă pot bucura. După operaţie a urmat să mă viziteze un alt prieten bun de-al tău: chimioterapia. Erai nemulţumit că doctorul chirurg te-a evacuat silit din trupul meu şi ai zis să nu renunţi cu una cu două să-ţi faci simţită prezenţa ca un personaj absent, să mă trimiţi la citostatice care sunt crunte, sunt greu de suportat şi le-am făcut şi pe acelea câte am putut fără să-mi pierd vreo secundă speranţa că şi tu poţi fi răpus. Chiar şi acum, după 7 luni, când totul părea minunat mi-am amintit de tine când hemoglobina mi-a scăzut la 9.2, iar puterile au inceput să mi se diminueze considerabil. Trebuie doar să ştii că tot ce e rău în trupul şi sufletul meu mă duce cu gândul la tine.

     Toată săptămâna asta (19.12.2016 – 23.12.2016) am stat pe la spitale să-mi fac investigaţii ( să îmi pun nişte fier, să îmi fac o colonoscopie, un RMN, tot ce e nevoie să ştiu ca să mă pot lupta în continuare), desigur mi-am amintit de tine şi de şiretenia ta, dar nu erai tu, a fost pur şi simplu o săptămână mai proastă. Oricum am devenit un cinic, mă duc zâmbind să-mi bag diverse ace în venă, să mă înţep, să ma chinui doar pentru că ştiu că ai putea fi tu şi nu meriţi pic de satisfacţie. Când ştiu că trebuie să lupt cu tine totul devine mult mai uşor, merg la spital cu cea mai mare placere ştiind că te-am călcat în picioare şi că eu am devenit cancerul tău (ce paradox).

     Aş fi un mincinos să spun că nu am învăţat nimic de la tine, da chiar aş vrea cumva să îţi multumesc că mi-ai deschis ochii, m-ai ajutat să îmi depăşesc limitele, mi-ai dat putere de luptă. Datorită ţie eu mănânc astăzi sănătos, am luat-o pe calea naturii, nu mai mănânc carne, mă pot distra şi fără să beau alcool. Ai făcut dintr-un român mediocru, un român cu mentalitate şi suflet de neamţ (asta când vine vorba despre tine): fac tot ce ţine de mine să nu mă abat cu o virgulă de la planul pe care mi l-am propus să mă ajute să te ţin departe de mine şi nu e uşor, mă abţin de la multe, dar e alegerea mea, aici nu e loc de compromisuri, nu pot să mai funcţionez după principiul că: hai că pot mânca şi eu o friptură, o dată, n-are ce să se întâmple. Dacă nu te-aş cunoaşte cât eşti de viclean poate că aş face eu multe, dar de ce să risc să te hrănesc cu ce iţi place ţie mai mult (carne, diverse proteine animale, prietenul tau de nădejde zahărul, alcoolul în exces, sedentarismul). Am ales să nu-ţi mai fac pe plac, să nu iţi mai dau nimic din ce te face fericit, să ma gandesc doar la lucruri frumoase, la cum să te ţin departe, să fac toate astea zâmbind, să te umilesc neghiobule. Am fost un baiat bun, tot ce am făcut a fost doar să iţi răspund cu aceeaşi monedă, să te înving cu propriile-ţi arme şă fiu şi eu ca tine.

     Eu măcar recunosc că tu m-ai transformat în ceea ce sunt astăzi, un luptător de temut.

     Acum, în preajma Crăciunului, mi-aş dori ca toţi oamenii care se întâlnesc cu tine, să te trateze cum te tratez eu: să fim mai veseli, să fim mai stricţi, să avem puterea să renunţăm la anumite lucruri într-o clipă care cândva ne faceau fericiţi (mancare, bautură, tabieturi), să uităm de falsele probleme şi falsele nelinişti (sănătatea este poate cel mai de preţ lucru pe care îl avem, dar până nu o pierdem credem că ni se cuvine, dar nu-i aşa), să zâmbim mai mult în fiecare minut. Puterea vindecării este în mâinile şi în mintea fiecăruia.

     Nimic nu ni se cuvine, trebuie să mulţumim Cerului pentru tot ce primim bun, să nu urlăm către Domnul doar când avem nevoie de el, e de bun simţ  ca măcar 5 minute pe zi să fim recunoscători.

     Cu siguranţă aş fi avut mult mai multe să iţi spun: şi rele şi bune, dar m-am rezumat la strictul necesar. Să nu uiţi niciodată că eşti doar un golan fără scrupule care intri cu forţa în vieţile oamenilor, dar care şi tu poţi să fii învins la fel de uşor cum încerci să ne învingi tu pe noi. Spun asta din poziţia unei persoane care a reuşit să te umilească.

                           Cu drag,

                                            Al tău ”duşman” pe veci .

One Comment

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *