Chimioterapia – partea a doua

Ţin să vă anunţ că asupra mea chimioterapia a avut un impact destul de puternic. În acest moment, când scriu aceste rânduri şi îmi amintesc, pur şi simplu îmi vine să vomit.

Înainte tratamentului nu aveam stare niciodată să stau în casă, îmi placea să umblu, să îmi fac treaba, nu concepeam să stau în casă, mă plictiseam foarte tare. Ehhh, în perioada curelor lucrurile s-au schimbat, era o corvoadă să mai ies din casă, trebuia să mă mobilizez serios, nu prea puteam. Oricum, plecam de acasă doar când trebuia să merg la doctor, starea de oboseală mă domina.

Am ales să mă opresc la un moment dat de la acest tip de tratament şi am ales cale produselor naturiste, a mâncării sănătoase, a sucurilor naturale, a suplimentelor naturale. Da, calea aceasta este una dintre cele mai grele, nu suportă artificii sau nu acceptă principiul românesc coform cărui: hai că o dată poţi să mănânci şi tu o friptură sau o prăjitură plină de E-uri şi zahăr. Însă are efect şi in fond e viaţa mea la mijloc, care e nepreţuită. Nimeni nu este obligat să ţină absolut niciun fel de regim, dar să trăim, să ne recăpătăm sănatatea pierdută, să ne înfrânăm un pic poftele, spun eu, că e de bun simţ, asta dacă avem vreo urmă de respect de sine. Dacă eu pot fără carne, fără zahăr, fară alcool cu siguranţă poate oricine. Cu timpul voi putea gusta şi din toate aceste „diamante culinare”, dar deocamdată am o misiune şi trebuie să o duc până la capăt, ar fi ruşinos să îi dezamăgesc pe toţi cei care mi-au fost alături şi au crezut în mine doar pentru că eu nu pot fi disciplinat.

Ce este chimioterapia ?

Chimioterapia este un tratament care constă în introducerea de substanţe în organism, pe diverse căi (intravenos, oral), care au ca scop distrugerea celulelor canceroase şi eliminarea sau limitarea dezvoltării tumorilor. Însă această terapie nu are capacitatea de a eradica doar celulele bolnave şi o data cu acestea sunt afectate şi celulele sănatoase şi de aici încep şi problemele.

Ştim cu toţii că acest tratament se efectuează cu foarte mare atenţie, se administrează după o schemă foarte bine definită (nu încape loc de înterpretări), dar cu toate acestea ne face şi foarte mult rău, în general toate reacţiile adverse sunt trecătoare, însă în perioada în care „deţin puterea” nu au scrupule, ne pot marca o bună bucată de vreme.

Nu aş vrea să vorbesc despre spitalele şi condiţiile din Romania în ceea ce priveşte capitolul oncologie şi ce diferă faţă de alte ţări pentru că nu are niciun sens şi nicio legătură cu ceea ce discutăm pe acest blog. Ideea e că, din punctul meu de vedere, locaţia, atmosfera şi profesionalismul personalului care efectuază curele cu citostatice au un rol foarte important la nivel mental, într-un cuvânt ne ajută foarte mult să trecem mai uşor peste situaţia cu care ne confruntăm.

Aşadar, am efectuat câteva cure de chimioterapie, nu foarte multe, la o de distanţă de 14 zile între ele, timp în care luam şi 8 pastile de Xeloda pe zi, o săptămâna da, una nu.

Cum decurgea o şedinţă de chimio?

Păi mergeam pe la ora 8 dimineaţa la clinică, trebuia să mănânc înainte. Eu am ales ca zi de tratament sâmbăta pentru că era mai liber. Mi se lua sânge înaintea fiecărei şedinţe pentru a vedea dacă valorile îmi permit să urmez cura respectivă. Aşteptam aproximativ 30 de minute până veneau rezultatele timp în care mai stateam de vorbă cu ocologul şi îi povesteam ce am simţit şi ce probleme am avut în ultimile două săptămâni şi în funcţie de asta imi prescria diverse. După care intram în salonul meu şi începea pregătirea pentru administrarea citostaticelor. Secţia de oncologie arăta senzaţional şi avea cam 15 saloane individuale. Fiecare pacient avea salonul lui şi putea veni însoţit de cine voia (rude, prieteni etc).

Priveliştea din salonul unde se efectuează chimioterapia

Aveam internet şi puteam să mă uit la filme sau să navighez. Stateam aşezat pe un fotoliu care se facea pat, aveam televizor şi buton de panică pe care puteam să îl folosesc ori de câte ori aveam nevoie, da, chiar venea cineva, nu era de formă, plus că venea zâmbind nu ca şi cum: ce faci tinere aici, mă pui pe drumuri, nu vezi că n-am chef de tine, data viitoare dacă nu eşti sigur că mori nu-l mai apăsa că mă cam deranjezi. Operaţiunea dura aproximativ 2,5 ore, timp în care primeam şi un meniu cu 8-10 feluri de mâncare pe care atât eu cât şi însoţitorul meu puteam să îl folosim, ahhh şi apă plată la discreţie. Toate substanţele erau introduse în venă prin intermediul unui aparat care intoroduce medicamentul la un interval de timp exact, iar cantitatea era şi ea precisă, nu era nimic la întâmplare. După aceea apăsam butonul de ”panică”, venea o asistentă, îmi scotea branula (imaginea articolului este reală, e fix mâna mea cu branula aferentă) şi plecam la hotel ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Nu mă simţeam ca la spital. Am fost declarat cel mai vesel pacient din secţia de oncologie, lumea era cam tristă pe acolo, pentru unii e foarte normal acest lucru, însă eu am ales să tratez toată această situaţie în felul meu şi mi-a fost de mare ajutor. Nu există tratament oncologic nici pe bază de lacrimi, nici de tristeţe sau depresie, orice gând negativ ajută doar la adâncirea problemei, să nu uităm asta NICIO SECUNDĂ. Este inevitabil să nu avem şi căderi în astfel de situaţii, dar trebuie să facem cumva să scăpam de ele cât mai repede, să încercăm să fim pozitivi şi să continuăm lupta zâmbind. Creierul lucrează mult mai cu spor când e relaxat, 100%.

Pe scurt, ce efecte au avut asupra mea tot acest tratament: după prima şedinţă m-am lovit de o stare de oboseală nemaiîntâlnită până atunci, pur şi simplu nu mă puteam ridica din pat mai mult de 5 minute, nu puteam să fac mai nimic, dar nici să dorm, această stare a continuat pe toată durata tratamentului. În primele 2 zile după fiecare cură nu îmi era extraordinar de rău, dar după aceea începeau din toate direcţiile loviturile: stări de vomă (ţin să menţionez că nu este absolut deloc plăcut să îţi vină să vomiţi timp de 10-12 zile, sincer NU am vomitat niciodata, dar tot greu a fost), pierderi de memorie (nu am păţit niciodata în viaţa mea aşa ceva, parcă eram retardat, mă gândeam că trebuie să fac ceva şi în secunda doi uitam cu desăvârţire ca şi cum nu m-aş fi gândit niciodata la chestia respectivă), constipaţie combinată cu diaree (când una, când alta – diaree însemnând 6,7,8 scaune pe zi, îmi amintesc că într-o noapte am avut o diaree care nu se mai termina, am adormit pe vasul de WC, am stat acolo cam o oră timp în care tot curgeau diverse lichide din mine), iritaţii ale zonei rectale din cauza constipaţiei (nu mai puteam să stau în fund de durere şi îmi era groază când simţeam că urmează să am scaun, a fost cumplit), nod în gât (acesta se manifesta ca şi cum aş fi avut roşu în gât, acelaşi tip de durere, iar în două trei zile scăpam de el), neuropatii sau furnicături în mâini şi picioare – cele din picioare le mai am şi acum, dar nu la aceeaşi intensitate, dar în perioada chimioterapiei nu puteam să ating nimic rece, nici măcar să iau ceva din frigider, simţeam toate cuţitele din lume înfipte în palmele mele, imunitatea era o legendă cu toate că nu am răcit nici până în ziua de azi (dar am lucrat mult la acest capitol), aveam ameţeli (de fiecare dată când mă ridicam din pat preţ de 20-30 de secunde trebuia să închid ochii şi şă aştept să treacă, devenise rutină, se întâmpla de multe ori pe zi), căderea părului şi-a făcut şi ea simţită prezenţa, dar nu în totalitate, se mai rărise (însă schema de tratament pentru cancerul meu de colon nu conţine medicamente care să ducă la căderea totală a părului), acnee ( pur şi simplu am avut o explozie acneică pe faţă şi pe spate care nici acum nu s-a vindecat în totalitate), am ramas şi cu o toleranţă mult mai scăzută la frig, îmi este mult mai frig decât îmi era înainte şi văd că persistă şi nu mă refer la ultima perioadă când temperaturile au început să fie negative. Venele îşi cam pierduserau şi ele din calitate, dar nu foarte tare, se cam ”arseserău”.

Toate aceste efecte adverse se intensifică de la şedinţă la şedinţă, trebuie contracarate cu diverse medicamente care se înmulţesc de la săptămână la săptămână, iar pe mine mă ţineau stările de rău cam 12 zile intens, după care se mai ameliorau, dar imediat urma cura următoare. Simţeam că mă degradez, că toate „relele” se lipesc de mine şi că pe zi ce trece mă adâncesc în ele. Cel mai rău îmi făceau pastilele- Xeloda, era un chin când venea ora să le iau, nu mai suportam, le simţeam cum se lipeau de gât şi parcă o serie de senzaţii deloc prietenoase se declanşau în corpul meu.

Ţin să cred că am avut noroc şi că am scăpat destul de ”ieftin” dacă iau în considerare toate efectele adverse pe care le-am ”ratat”: vomă (doar am avut senzaţie), lipsa poftei de mâncare (mâncam destul), hemoragii de tot felul, răceli, infecţii, vene arse în totalitate, deteriorarea unghiilor şi a pielii, varice, umflarea picioarelor şi lista poate continua.

În următoarea postare am să vă povestesc câteva ”strategii” pe care le-am adoptat cu succes atât în timpul chimioterapiei cât şi după pentru a reuşi să ţin cât de cât valorile din sânge la un nivel decent şi să nu mă doboare de tot.

SĂNĂTATE MAXIMA !!!

One Comment

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *