Cum a inceput totul …?

Nu se anunta nimic spectaculos in viata mea, eram bine, nu ma simteam rau, imi tot bombardam organismul cu nopti nedormite, iesiri in oras, inhalat fum de tigara cat cuprinde, veselie si multa voie buna. Imi faceam analize de sange o data la 6 luni ca asa mi se pare normal, iar in luna noiembrie a anului 2015 rezultatele acestor analize erau de la foarte bune spre perfecte, nu exista nici cel mai mic motiv de ingrijorare.

Ajungem cu mult entuziasm in anul 2016, luna ianuarie, in continuare niciun semn cum ca ar urma ceva neobisnuit in ceea ce privea sanatatea mea.

In luna februarie, mai exact pe data de 02.02.2016, mi-am facut un abonament la o sala de forta, imi propusesem demult chestia asta si deja nu mai era rost de intarziere. Nu voiam sa devin vreun pachet de muschi, ci doar asa putina masa, putina definire, pe cat posibil la o persoana de 65 kg. Mergeam cam de 3 ori pe saptamana, aveam forta, reuseam sa stau acolo cam doua ore fara sa pierd vremea, lucram destul de serios. Singurul lucru la care nu faceam niciun progres erau alergarile, ma oboseau foarte tare si nu alergam cine stie ce 2-3 km, dar nu prea reuseam sa evoluez in vreun fel, mi se pareau la fel de grele ca la inceput, pe scurt nu capatam rezistenta. Am mers in acelasi ritm (destul de sustinut) toata luna si plin de entuziasm am hotarat sa imi prelungesc abonamentul si in luna martie.

Pe la sfarsitul lunii februarie incepusem sa am o culoare foarte ciudata a pielii, eram cam alb, din ce in ce mai alb, uneori ma speriam cand ma uitam in oglinda din cauza asta. Am stat asa o zi, doua, cinci pana cand si prietenii au inceput sa imi spuna ca sunt dubios de alb la fata si nu este normal asa ceva si ca ar fi bine sa imi fac niste analize. Am luat in calcul serios aceasta problema, iar cam intr-o saptamana aveam sa merg la doctor pentru analize.

La prima sedinta de antrenament la sala din luna martie m-am simtit mult mai obosit decat in precedentele, ma tot gandeam ca poate nu am dormit bine, ca poate am mancat porcarii, nu imi imaginam nicio secunda ce va urma. In a doua sedinta deja oboseala mea se accentua, nu prea mai aveam deloc forta, pur si simplu ma chinuiam, trageam de mine sa fac ce pana atunci faceam cu mult mai mare usurinta. Tot timpul de la sala plecam pe jos si aveam de mers cam 2,5 – 3 km, iar daca in luna februarie parcurgeam lejer acest drum, acum situatia era total schimbata, nu mai aveam vlaga deloc, abia mai mergeam, ameteam, eram foarte foarte obosit.

Tot in aceasta perioada, au inceput sa apara niste chestii destul de ciudate, seara cand incercam sa dorm auzeam niste zgomote in urechi, era oarecum amuzant sa auzi uneori niste greieri, alteori niste pisici care torc si toate astea in capul meu. Ma culcam foarte obosit si ma trezeam si mai obosit, somnul meu era intrerupt cam de minim 7 ori pe noapte, tot deschideam ochii ma foiam si transpiram extrem de mult, schimbam doua trei tricouri in fiecare seara si sigur in casa nu eram mai mult de 21-22 de grade, deci sigur motivul era unul intern si nicidecum nu avea legatura cu faptul ca ar fi fost foarte cald in camera in care dormeam. Am stat eu doua trei zile in cap cu pisicile si greierii si deja deveneau insuportabili, atunci am hotarat sa merg la O R L (da, ati auzit bine, la ORL), asa am crezut de cuviinta tinand cont ca se auzeau in urechi (in special daca dormeam pe o parte si mai ales pe partea stanga). Am ajuns la control, in tot acest timp, eram tot mai palid la fata, doamna doctor s-a uitat in nas, in urechi si nu a vazut nimic dubios, dar mi-a zis asa: „du-te imediat la analize, interneaza-te, fa ceva cat mai repede, esti mult prea palid si zgomotele pe care tu le auzi nu sunt tocmai normale, te rog sa ma anunti si pe mine ce iti va iesi la control”, iar eu zambind i-am zis: „haideti doamna, nu ma luati asa tare ca doar nu o sa mor, scap eu si de pisici”.

Am plecat de acolo si eram hotarat sa merg sa imi fac analizele de sange. In 3-4 zile aveam deja rezultatele, soc: aveam HEMOGLOBINA 7, din 14 cat este in mod normal, fierul era foarte scazut si el, asta insemna ca sunt anemic rau, dar tinand cont de valorile analizelor pentru doctori era destul de clar, pierdeam pe undeva sange. Am convenit cu medicul de familie ca este cazul sa imi fac o ecografie abdominala, iar a 2-a zi eram deja acolo, straniu sau nu la ecografie nu aparea nimic ciudat, toate organele erau in parametrii normali, insa doamna doctor de acolo vazandu-mi culoarea si spunandu-i ca ma simt foarte obosit, ca abia ma mai misc si ca am hemoglobina 7 s-a ingrozit si mi-a sugerat ca ma poate ajuta sa imi fac o colonoscopie. Nu am mai stat deloc pe ganduri, m-am programat la colonoscopie pe care am efectuat-o tot dansa. In perioada aceea luam niste alge: spirulina si chlorella, iar toate scaunele mele erau de culoare verde, toti ma intrebau daca am sesizat cumva sange in fecale, dar imi era imposibil sa imi dau seama. Mi s-a spus ca inainte cu o zi de colonoscopie trebuie sa fac o pregatire speciala: sa nu mananc nimic si sa beau 4 litri de apa dupa cum urmeaza: un litru de apa pe ora in care adaugam un praf – da, cei 4 litri de lichid pe care i-am baut erau oribili, aveau un gust ca de ulei, cel putin mie mi s-a parut odios, am avut scaune din plin vreo 7-8 la numar. Am mers la doctor si in aceeasi zi am facut o endoscopie si o colonoscopie, dar surpiza, pentru ca luam fier colonul meu era plin cu un lichid, ca un fel de pulpa de fructe de culoare neagra si nu s-a putut vedea nimic, am hotarat sa revin peste 2 zile. Da, din pacate iar a trebuit sa beau 4 litri de apa cu gust odios, nu am mai luat fier doua zile ca sa nu ne mai lovim de acelasi impediment. Am ajuns la colonoscopie din nou, era 04.04.2016, Am fost insotit de doua prietene care au tinut sa nu ma lase la greu (asta inseamna sa fii prieten si le multumesc tare mult). Tin sa va spun ca aceasta procedura nu este nici pe de parte vreo chestie atat de inspaimantatoare precum cred unii, totul se face pe fondul unei sedari, deci nimeni nu simte absolut nimic, nu doare, dureaza aproximativ 15-20 de minute si plecati acasa si cu CD-ul ce contine filmul intestinelor dvs. Da, pe colonul meu au fost identificate doua tumori care sangerau (de aici anemia severa, hemoglobina 7 si fierul scazut, chiar pierdeam sange). Am facut in timpul procedurii si o biopsie sa aflam natura tumorilor, nimeni nu voia sa imi spuna nimic, dar sincer nici eu nu prea eram curios, nu m-am alarmat, nu m-am stresat pana nu vad eu negru pe alb ce este. Cine se gandea ca pot fi maligne? Eu, nu, sunt foarte optimist din fire (ceea ce m-a ajutat enorm de mult pe tot parcursul vindecarii).

Am venit acasa cu rezultatele, iar parintii s-au ingrijorat destul de tare tinand cont ca pe langa cele doua tumori ma simteam din ce in ce mai slabit, daca urcam 10 trepte simteam ca si cum as fi alergat 1 km, orice efort cat de mic il simteam super amplificat, nu prea mai puteam sa fac mai nimic. Au dat cateva telefoane si am convenit ca  trebuie sa merg la spital pentru niste controale mai amanuntite. Ma gandeam ca ma duc dimineata si in cateva ore scap. Era 11.04.2016. Serios? Nu a fost deloc asa, am fost internat de urgenta pentru transfuzii, perfuzii cu fier, vitamine si tot ce era nevoie pentru a ma pune pe picioare. DIAGNOSTICUL meu era tumoare de cec si anemie secundara. Pe 14.04.2016 asteptam rezultatul biopsiei.

Nu mai fusesem in spital de cand eram mic, dar sincer nu mi s-a parut asa macabru cum am vazut eu la televizor: ca iti mananca sobolanii adidasii de sub pat, iar gandacii alearga nestingeriti pe pieptul bolnavilor in timp ce acestia dorm. Nu, nu era deloc asa, arata mai mult decat decent tinand cont ca este un spital de stat din capitala.

Au urmat si clipe mai putin placute, intrucat grupa mea de sange este 0 si RH-ul negativ nu prea se gasea pe nicaieri, nimeni nu avea nicio solutie. Dar cu ajutorul unor prieteni, carora tin sa le multumesc foarte frumos, care au donat sau au gasit pe altii care sa aiba aceasta grupa sa donezeam reusit. Nu le-a fost usor, iar cand niste oameni sar sa te ajute cu o asemenea indarjire inseamna ca cineva acolo SUS Ma iubeste. Cu atat mai mult ca unii dintre ei nici nu ma vazuserau in viata lor. Da, a doua zi aveam sangele necesar transfuziei. S-au facut doua transfuzii intrucat am inteles ca nici prea mult sange strain nu se recomanda, nu mai stiu exact, cred ca in total cam 400 ml in doua transe. Incepusem sa imi mai revin un pic, dar nu cine stie ce. Am mai facut o radiografie pulmonara si un CT abdominal, probabil si alte mici chestii pe care insa nu mi le mai amintesc. S-a hotarat ca pe data de 14.04.2016 sa fiu externat, fix in ziua in care urma sa aflu rezultatul biopsiei. Am plecat de la spital cu urmatoarele concluzii: CT-ul abdominal zicea asa: leziuni parietale focale la nivelul cecului si 1/3 inferioare a colonului ascendent. Adenopatii abdominale adiacente.

Iata ca dupa 4 zile am iesit din spital si urma sa sun pentru a afla rezultatul biopsiei facute in urma colonoscopiei. Am intrat pe internet, am luat numarul de acolo, am sunat si mi-au spus ca inca nu au niciun rezultat. Astfel, nerabdator fiind, am zis sa o sun direct pe doamna doctor care s-a ocupat de aceasta operatiune. Eram cu mama in masina, am format, a raspuns si am intrebat: ” sunt … spuneti-mi, va rog, aveti cumva rezultatul colonoscopiei mele? Da, il am . Si cum e, care e treaba? Pai sa stii ca nu e prea bine. Doamna, va rog sa nu o mai lungiti ca sunt foarte curios, indiferent ce ar fi, ziceti-mi ! Pai aveti adenocarcinom. E cancer, intreb eu? Da, e cancer”.

Curios sau nu, tinand cont ca nu m-am asteptat nicio secunda sa am cancer (cei de la spital cred ca stiau deja, dar au vrut sa fie si ei siguri pentru ca la un moment dat a venit la mine o domnisoara doctor sa imi ia probe de saliva si mi-a zis ca in cazul in care e cancer il vor trimite la un spital din Irlanda  cu care colaboreaza pentru analize, insa nu am facut legatura atunci), nu m-am panicat absolut deloc, nu m-am agitat, i-am spus mamei care conducea, foarte senin fiind: „Da, am un cancer mic”. S-a schimbat instantaneu la fata, a dat sa planga, dar nu a reusit ca am sarit cu gura mare si i-am spus: ” acum asta e situatia, tratament pe baza de lacrimi si suferinta nu exista, te rog frumos sa iti schimbi atitudinea, sa fii tare si sa incercam sa facem cat mai repede ce e de facut pentru a ma vindeca. Ea nu zicea nimic, era socata. I-am zis in continuare ca nu mi se pare normal ca eu sa o imbarbatez pe ea si nu invers”. Dar nu voi afla niciodata ce a fost in sufletul ei de mama, cu siguranta o furtuna emotionala. Chiar nu imi pot da seama de unde atata putere, calm si stapanire de sine am avut si asta pe toata perioada, inclusiv acum, incat sa nu incep sa disper si sa ma apuce nebunia ca eu mor, ca de ce eu, de ce mi s-a intamplat tocmai mie, probabil ca toate acestea vin tot de SUS. Habar nu am. Am mai sunat 2-3 trei prieteni sa le dau vestea cea mare: DA, EU AM CANCER DE COLON. Unul dintre ei a inceput sa vorbeasca mai mult decat mine, urma sa merg la el, iar pe altul care l-am anuntat tot ca pe mama: ” am un cancer mic”, a reusit saracul sa se rataceasca pe la Unirii (merge pe acolo zilnic) in incercarea de a veni spre locul unde urma sa ajung si eu.

Cam asta este in mare povestea mea, destinul tocmai imi facuse pe data fatidica de 14.04.2016 un mic dar: cancerul de colon, probabil ca il primisem mai de demult, dar nu am cautat unde trebuia.

3 Comments

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *